Delimitarea bunurilor Gospodăriei Țărănești de bunurile membrilor gospodăriei în cadrul procesului de insolvabilitate

Observăm tot mai des că față de Gospodăriile Țărănești se intentează procese de insolvabilitate, acestea fiind în incapacitate de plată. Respectiv, ține de obligația administratorului insolvabilității să întocmească inventarul masei debitoare și prin urmare să stabilească care bunuri pot fi incluse în masa debitoare și care nu. 

De ce este important de făcut diferența dintre bunurile Gospodăriei Țărănești și bunurile membrilor? Pentru că art.4 din Legea nr.1353 din 03-11-2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier) prevede că, gospodăria ţărănească nu poartă răspundere pentru obligaţiile personale ale membrilor ei. Pe cînd, membrii gospodăriei ţărăneşti poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, cu excepţia bunurilor care, potrivit Codului de procedură civilă, nu fac obiectul urmăririi. 

Totuși, urmează a se ține cont că Legea nr.1353 din 03-11-2000, deși a suferit modificări la data de 18.02.2023, pînă în prezent face trimitere la Legea falimentului și nu la Legea insolvabilității actuală (art.27 alin.(3) din lege). Însă, în Legea nr. 786 din 26-03-1996 cu privire la faliment nu doar că nu sunt reglementate în vreun mod particularitățile procedurii insolvabilității în privința gospodăriilor țărănești, însă aceasta este și abrogată din 15.11.2021. 

Respectiv, în cazul dat participanții la procesul de insolvabilitate urmează să se ghideze de prevederile Legii insolvabilității nr.149 din 29.06.2012 și anume de Capitolul IX care conține prevederi speciale privind particularitățile insolvabilității gospodăriei țărănești, și nu de prevederile legii privind gospodăriile țărănești, or prevederile legii insolvabilității în materie de insolvabilitate a gospodăriilor țărănești reprezintă normă specială în raport cu norma generală.  

Raționamentul dat rezidă în art. 5 alin. (3) din Legea nr.100 din 22-12-2017 cu privire la actele normative „(3) Normele juridice speciale sînt aplicabile în exclusivitate anumitor categorii de raporturi sociale sau subiecţi strict determinaţi. În caz de divergenţă între o normă generală şi o normă specială, care se conţin în acte normative de acelaşi nivel, se aplică norma specială.” 

Respectiv, legiuitorul în mod special a inclus art. 234 în Legea insolvabilității în vederea delimitării bunurilor ce pot fi incluse în masa debitoare și bunurile care nu se includ, sau în caz că au fost incluse, se exclud sub egida legii. Și în Hotărârea Plenului CSJ nr. 2 din 24.03.2014 cu privire la aplicarea în practica judiciară a Legii insolvabilităţii constatăm că este prevăzută această delimitare. 

Art.234 Legea insolvabilității stabilește în acest sens, „(1) În cazul intentării procedurii simplificate a falimentului gospodăriei ţărăneşti (de fermier), masei debitoare i se atribuie bunurile aflate în proprietate comună a membrilor gospodăriei, inclusiv plantaţiile, instalaţiile de irigare, animalele productive şi de lucru, păsările, tehnica şi utilajele, mijloacele de transport, şi alte bunuri, procurate pentru gospodărie din mijloacele comune ale membrilor ei, dreptul de arendă a terenurilor şi alte drepturi patrimoniale proprietate a debitorului, care pot fi evaluate în bani.  

(2) Bunurile membrilor gospodăriei ţărăneşti (de fermier), precum și bunurile din proprietate pentru care există probe că au fost procurate din venituri ce nu sînt proprietate comună a membrilor gospodăriei nu se includ sau, respectiv, se exclud din masa debitoare”.  

Analizând norma pre citată, constatăm că alin.(1) stabilește expres ce bunuri sunt incluse în masa debitoare, pe cînd alin.(2) prezintă excepțiile. 

În cazul prevederilor alin.(2) din norma precitată, delimităm faptul că următoarele bunuri nu pot fi incluse, iar dacă au fost incluse se exclud din masa debitoare: 

1. Bunurile membrilor; 

2. Bunurile din proprietate pentru care există probe că au fost procurate din venituri ce nu sunt proprietate comună a membrilor gospodăriei. 

Astfel, constatăm că bunurile membrilor unei gospodării țărănești nu pot face parte din masa debitoare, indiferent dacă sunt procurate sau nu din mijloacele comune ale membrilor gospodăriei țărănești. 

Prin urmare, ține atît de obligația administratorului insolvabilității, cît și a membrului gospodăriei țărănești să demonstreze prin acte confirmative care bunuri urmează a fi incluse în masa debitoare și care nu pot fi incluse. 

Totuși, există cazuri în care bunurile ce se încadrează în prevederile art.234 alin.(2) legea insolvabilității au fost incluse în masa debitoare. În așa situații, proprietarul bunurilor este în drept în temeiul art.43 legea insolvabilității să solicite separarea bunurilor din masa debitoare urmînd să demonstreze întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:  

a) Persoana care solicită separarea trebuie să dețină un drept real; 

b) Bunul să fi fost inclus în masa debitoare de către administrator/lichidator;  

c) Bunul să existe în natură;  

d) Bunul poate fi separat/partajat în natură. 

Și în Hotărârea Plenului CSJ nr. 2 din 24.03.2014 cu privire la aplicarea în practica judiciară a Legii insolvabilităţii, la Secțiunea 16. Separarea bunurilor din masa debitoare, explică: Dacă o persoană demonstrează în baza unui drept real sau personal că un bun nu poate fi inclus în masa debitoare, ea neavînd statut de creditor chirografar, va putea solicita separarea bunului din masa debitoare, adresînd în acest sens o cerere motivată administratorului insolvabilităţii. Dacă administratorul va refuza separarea, persoana va sesiza instanţa de insolvabilitate.

În practică totuși, observăm că deseori delimitarea bunurilor în temeiul art.234 Legea insolvabilității nu este aplicată, fiind astfel creată o practică neunitară. 

Avocat Carolina Chebeș,

Senior Associate COBZAC & PARTNERS